abia am terminat de scris cuvantul, nesfasitul e acasa acolo unde l-am lasat ieri, nu s-a terminat, dar cred ca s-a terminat caietul :)
"Caietul se terminase, nu încăpea îndoială. Mă uitam la coperţile uscate, ca nişte aripi jumulite, fără puteri... Şi, în timp ce căutam să dezleg misterul, auzii chiar lângă mine un clinchet de bicicletă. Am tresărit.
— Cine a intrat cu bicicleta în clasă?
— Eu.
Vorbea o foaie de caiet. Ciudat! O foaie cu pătrăţele, exact ca cele din caietul ce-l aveam în mînă.
— Mă plimb de alaltăieri, continuă foaia. Şi nu sînt singură, căci n-am plecat la o plimbare oarecare, ci într-o adevărată cursă ciclistă. Sînt însă singura care am mai rămas pe drum.
Poate pentru că la mine roata din faţă e niţel în „opt" şi n-am nici şa.
A uitat băieţaşul să mi-o deseneze. Dar nu-i nimic... Noi, foile de hîrtie, putem pedala şi aşa. Priviţi, am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată...
„Aşadar, molima caietului a fost pasiunea pentru desen a stăpînului", îmi ziceam, încercînd să-mi dau seama cam cîte biciclete o fi trimis în turul clasei ciclistul nostru cînd, deodată, un zbîrnîit ce cobora şi se îngroşa îmi îndreptă cercetările în altă direcţie. Spre tavan. Era un avion.
— Ciudat! am exclamat. Aterizezi pe un caiet?!
— De aici am plecat, aici mă întorc. Acesta e aerodromul meu obişnuit. Priviţi ce aripi am, ce fuzelaj, ce coadă... Vă place zborul meu lin, elegant? Dar cîtă străduinţă a trebuit din partea constructorului, nu mă întrebaţi!?
Cîte modele şi cîte zboruri de încercare! Aproape că i s-a terminat caietul.
Dar mi se pare că vă deranjez cu zbîrnîitul meu. Văd că sînteţi îngîndurat...
— Da. Fac o socoteală, am răspuns. Caietul a avut alaltăieri cincizeci de file. Cinci-şase biciclete, cinci-şase aeromodele fac cel mult o duzină de foi... în vînt, ca să zic aşa. Dar unde or fi pierit celelalte?
— Pentru că ne-am desprins singure. Aşa se întîmplă totdeauna într-un caiet cu file rupte. Unele se desprind de la sine.
— Şi ce să fac cu voi? Să vă aşez la loc, în caiet?
— A, nu, răspunseră într-un glas cele trei foi. Folosiţi-ne dumneavoastră. Scrieţi despre năravul acestor şcolari! Caietul acesta s-a terminat tot. Măcar să se termine cu folos... să nu se mai întîmple.
5*
Cele trei foi aveau dreptate. M-am aşternut pe scris. Acum povestea este gata şi, după cum vedeţi, are exact trei foi".
de fapt sase! vine recreatia „Aşadar, molima caietului a fost pasiunea pentru desen a stăpînului", îmi ziceam, încercînd să-mi dau seama cam cîte biciclete o fi trimis în turul clasei ciclistul nostru cînd, deodată, un zbîrnîit ce cobora şi se îngroşa îmi îndreptă cercetările în altă direcţie. Spre tavan. Era un avion.
— Ciudat! am exclamat. Aterizezi pe un caiet?!
— De aici am plecat, aici mă întorc. Acesta e aerodromul meu obişnuit. Priviţi ce aripi am, ce fuzelaj, ce coadă... Vă place zborul meu lin, elegant? Dar cîtă străduinţă a trebuit din partea constructorului, nu mă întrebaţi!?
Cîte modele şi cîte zboruri de încercare! Aproape că i s-a terminat caietul.
Dar mi se pare că vă deranjez cu zbîrnîitul meu. Văd că sînteţi îngîndurat...
— Da. Fac o socoteală, am răspuns. Caietul a avut alaltăieri cincizeci de file. Cinci-şase biciclete, cinci-şase aeromodele fac cel mult o duzină de foi... în vînt, ca să zic aşa. Dar unde or fi pierit celelalte?
— Pentru că ne-am desprins singure. Aşa se întîmplă totdeauna într-un caiet cu file rupte. Unele se desprind de la sine.
— Şi ce să fac cu voi? Să vă aşez la loc, în caiet?
— A, nu, răspunseră într-un glas cele trei foi. Folosiţi-ne dumneavoastră. Scrieţi despre năravul acestor şcolari! Caietul acesta s-a terminat tot. Măcar să se termine cu folos... să nu se mai întîmple.
5*
Cele trei foi aveau dreptate. M-am aşternut pe scris. Acum povestea este gata şi, după cum vedeţi, are exact trei foi".
RECREATIA MARE - Mircea Santimbreanu. O sa va prapaditi de ras (scenete clasele 1-7)
2 comentarii:
Ce simpatică e povestea! Parcă mă şi văd copil! Şi, e şi foarte didactică!
Te pup, şi mulţumesc ăncî o dată de dar!
Ha-ha, iti place Recreatia mare!
eu am inceput sa schitez portretul colegei de banca, din amintiri.
Iar pentru Romero n-am cuvinte.
E un dar minunat! pup.
Trimiteți un comentariu