programare la viata

o viaţă nu încape în cuvinte poate aflu în ce încape în timp ce scriu

unde se înscriu amintirile şi gestul omului simplu pentru care o viaţă chiar contează,
nu ai nevoie de cuvinte pentru că alte trei lucruri sunt mai importante
cum ar fi să poţi respira, să te mişti singur, să auzi un glas care strigă la tine
îţi închipui că e semnalul de alarmă apoi vezi cum trece kilometrul 10
trenul nu opreşte
te trezeşti la staţia următoare fără bilet deşi scria cu litere mari de tipar
"PERICOL DE ACCIDENTE!" cad pietre
unde credeai că te duce drumul?
se surpă doar cerul, n-ai să mai incapi în ungherul acela
vine iar un copil te trage de mâneca vreau să mă joc
vine un bătrân are nevoie de cârje
apoi vine cel mai bun prieten să te întrebe
unde ai fost? aveam nevoie să-mi spui unde să merg la ce staţie se vând şansele unui om
cineva să mă îndrume fără să mor pentru asta
să ştiu că eşti acolo pentru mine câteva secunde
Ştiu când taci, poza ta îmi zâmbeşte când intri şi ieşi pe mess
trăieşti printre oameni îmi zic şi îmi imaginez cum e să trăieşti
te-am văzut de multe ori trist
aflu de la biroul de informaţii amenajat în colţ că toată lumea ştie
programările la viaţă se fac cel puţin cu o zi înainte
să nu uiţi când citeşti asta eram setată pe monolog interior
şterg acum simfoniile albe şterg supărări, nu se deschide extensia
aiurea o şterg şi pe ea ca pe toate extensiile necunoscute
la fel ca un tren empty suflă vântul, trece şi el
o dată şi încă o dată e la fel