Tăcerea înseamnă blândeţe
când nu răspunzi la ofense,
când nu îţi reclami drepturile,
când îi laşi lui Dumnezeu apărarea onoarei tale.
Tăcerea înseamnă milostivire
când nu dezvălui greşelile fraţilor,
când ierţi fără să te mai opreşti la trecut,
când nu condamni, dar mijloceşti înlăuntrul tău pentru alţii.
Tăcerea înseamnă răbdare
când suferi fără să te lamentezi,
când nu cauţi consolarea oamenilor,
când nu intervii, dar aştepţi ca sămânţa să rodească încet.
Tăcerea înseamnă umilinţă
când taci pentru a-i lăsa pe ceilalţi să se evidenţieze,
când nu afişezi ostentativ darurile lui Dumnezeu, când laşi ca acţiunile tale să fie greşit interpretate,
când laşi altora gloria faptelor.
Tăcerea înseamnă credinţă
când taci pentru că El este acela care lucrează în tine, când renunţi la sunet, la vocile lumii,pentru a rămâne în prezenţa Sa,
când nu cauţi înţelegere,
dar îţi este suficient că El te cunoaşte.
Tăcerea înseamnă adoraţie
când îmbrăţişezi crucea fără să întrebi “de ce”
Tăcerea înseamnă toate acestea şi încă altele.
Preţuieşti toate acestea?
textul nu-mi aparţine, dar pentru că a venit în momentul unei tăceri personale, m-am gândit să te întreb şi pe tine care e valoarea unei tăceri?
4 comentarii:
Da, tăcerea înseamnă câte ceva din toate acestea! Acestea sunt tăceri benefice! Însă, există şi altfel de tăceri...Tăcerea care "penalizează", tăcerea care ridică un baraj, tăcerea care îngheaţă...Ştiu, pentru că le-am trăit pe toate, vis-a-vis de mine!:) Şi, de atunci, nu prea mai iubesc tăcerile!
De fapt, cred că am început să ştiu să le "despart"! Pentru că şi eu tac uneori, şi compar tăcerile mele cu ale celorlalţi!:)
tic-tac
taceri devastatoare cand iti doresti sa vorbeasca cineva,
pe astea le-am uitat.
Multumesc ca nu taci :)
Eu le-am trait de curand, din partea unei persoane pentru care am facut destule. Insa, se pare ca barbatii au alte masuri!:)
Te pup si ma bucur ca nu taci!:) Sau, chiar daca taci, o femeie stie sa taca altfel!
Masura lor e mai grava, cu accente egoiste si mediteaza nu stiu la ce :).Imi pare rau ca ai primit un raspuns din asta.
Opreste-ma, am pornit avalansa!
Tie iti sta bine asa, tacuta altfel.
Trimiteți un comentariu